Termeni & Condiții
Acest site este operat de Asociația de agrement și turism cultural Getica
Asociația de agrement și turism cultural Getica este o persoană juridică românească, cu sediul social în județul Prahova, sat Tohani, comuna Gura Vadului având codul de înregistrare fiscală 45598258, denumită în continuare “GETICA”
Prin accesarea site-ului dacwarrior.ro toți utilizatorii consimt în mod expres să respecte termenii și condițiile prezentate mai jos, precum și legislația aplicabilă în domeniu, inclusiv termenii si condițiile politicii de confidențialitate, care se regăsesc detaliate, separat, în secțiunile prezentate pe site.
1. Informații generale despre eveniment
Dac Warrior, în continuare denumit și: eveniment, evenimentul, este o competitie de alergare cu obstacole și trail running care se desfășoară pe Domeniul Ferma Dacilor și în zonele adiacente acestuia.
Curse:
Ultimate Run – 20km Obstacole
Timp limita de parcurgere a traseului 4 ore 30 minute.
Legend Run – 11km Obstacole
Timp limita de parcurgere a traseului 2 ore 30 minute.
Brave Run – 6km Obstacole
Timp limita de parcurgere a traseului 1 ora 30 minute.
Trail Run – 20km fără obstacole
Timp limita de parcurgere a traseului 3 ore 30minute
Trail Run – 11km fără obstacole
Timp limita de parcurgere a traseului 2 ore.
Kids Run – intre 1 si 3km cu obstacole (cursa necompetitiva)
Fara timp limita de parcurgere a traseului.
Pe Trasee se vor găsi puncte de susținere (hidratare/alimentare/control/orientare) care vor fi marcate corespunzător, vor fi vizibile și vor trebui să fie parcurse în ordinea enumerată în prezentul regulament.
Cine participă?
Cursele competitive din cadrul Dac Warrior sunt destinate celor care au împlinit vârsta de 16 ani și sunt apți din punct de vedere medical, fizic și mental să susțină acest tip de efort.
Excepție pot face juniorii legitimați la cluburi sportive, care au dovedit reale calități atletice și pentru care este necesar acordul părinților/tutorelui, scris și semnat pe formularul de înscriere/declarația de responsabilitate, care sa ateste ca aceștia cunosc condițiile și regulile competiției și sunt de acord cu înscrierea și participarea tânărului la concurs.
Locuri disponibile:
600 de locuri disponibile la toate cele 6 curse din cadrul evenimentului.
Înscrierea:
Înscrierea la Dac Warrior se face completând formularul on-line din secțiunea Înscrie-te în Trib de pe site-ul dacwarrior.ro prin intermediul platformei 42km.ro.
Înainte de a vă înscrie online asigurați-vă că ați citit cu atenție informațiile tehnice care prezintă descrierea traseelor și asigurați-vă că alegeți traseul de parcurs care se potrivește cel mai bine pregătirii dumneavoastră sportive. Vă stăm la dispoziție oricând cu sfaturi privind alegerea traseului potrivit pe contact@dacwarrior.ro.
Modificarea traseului de către organizatori sau anularea cursei:
Organizatorii își rezerva dreptul de a modifica traseele (traseu alternativ) de concurs sau chiar de a anula/amâna cursa în cazul în care vremea nu permite desfășurarea concursului în condiții de siguranță pentru participanți (de exemplu furtună cu fulgere și trăsnete). De asemenea, în situații excepționale, evenimentul sportiv poate fi anulat cu înștiințarea prealabilă a celor înscriși.
Oprirea / retragerea din cursa:
Organizatorul își rezerva dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri:
- s-a accidentat după start;
- starea fizică nu-i mai permite continuarea cursei;
- în cazuri excepționale;
Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, trebuie să-i informeze pe organizatori sau voluntari imediat, la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numerele de urgență comunicate.
Penalizări/descalificare:
- Aruncarea pe traseu a produselor neconsumate, ambalajelor și/sau a altor gunoaie este complet INTERZISĂ, va fi strict monitorizată de voluntari/arbitri de traseu și duce imediat la DESCALIFICARE;
- Lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu – DESCALIFICARE;
- Ratarea unui punct de control sau neparcurgerea întregului traseu – DESCALIFICARE;
- Nerespectarea regulilor competiției – DESCALIFICARE;
- Comportament nesportiv fata de alți participanți, oficiali, public, alte persoane – DESCALIFICARE;
- Modificarea sau schimbarea numerelor de concurs – DESCALIFICARE;
- • Contribuția de participare nu se va înapoia în cazul descalificării.
Siguranța:
Orice accident în care sunt implicați participanții de la Dac Warrior, survenit în timpul desfășurării concursului din nerespectarea regulilor de concurs, a indicațiilor arbitrilor de traseu, a echipelor de Politie si Jandarmerie și a regulilor de conduită în trafic impuse de lege va fi exclusiv în responsabilitatea celor implicați.
Participanții sunt direct responsabili pentru participarea la aceasta cursă, organizatorul nu își asumă nici un fel de obligație în cazul în care participantul se accidentează sau se rănește. Va exista în zona de start/finish o ambulanță cu un punct de prim ajutor unde se va asigura serviciul medical de urgență în caz de nevoie.
Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru obiectele pierdute sau uitate pe traseu în timpul concursului.
2. Beneficii de participare
Contribuția dumneavoastră de participare presupune următoarele beneficii:
- Kitul de concurs: număr personalizat, tricou tehnic personalizat Dac Warrior 2024, alte materiale. *În unele cazuri, mărimea tricoului poate diferi de cea bifată de participanți în formularul online de înscriere;
- Cronometrare individuală și tabela electronică;
- Puncte de susținere pe trasee unde se va putea consuma apa, băutură energizantă, fructe etc.;
- Revitalizare in zona de Start/Sosire;
- Clasament online si diploma electronica;
- Medalie de finisher pentru toți cei care termina cursele în timpul indicat;
- Albume foto participanți;
- Sistem de sonorizare si prezentator eveniment;
- Facilitați pentru a servi masa pe Domeniul Ferma Dacilor;
- Loc de parcare auto in curtea privata a Domeniului Ferma Dacilor, în limita locurilor disponibile;
- Zona de campare cu gazon, gratuit, cu acces la dușuri, toalete ecologice, dar și cu securitate asigurată de firma de paza autorizată;
- Ambulanță;
- Premii în bani, în echipament sportiv sau vouchere;
- Alte beneficii care vor fi anunțate pe pagina de Facebook a competiției.
- Extrageri de premii surpriza pentru toți participanții la evenimentul Dac Warrior 2024
3. Curse si categorii de premiere
Ultimate Run – 20km Obstacole
• Masculin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Feminin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Open General Masculin și Feminin
Legend Run – 11km Obstacole
• Masculin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Feminin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Open General Masculin și Feminin
Brave Run – 6km Obstacole
• Masculin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Feminin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Open General Masculin și Feminin
Trail Run – 20km fără obstacole
• Masculin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Feminin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Open General Masculin și Feminin
Trail Run – 11km fără obstacole
• Masculin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Feminin: 16-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
• Open General Masculin și Feminin
Kids Run – cursa cu obstacole pentru copiii este NECOMPETITIVĂ.
4. Echipament
- Încălțări cu profil sportiv (pantof alergare montană, obligatoriu);
- Windstopper, foiță de vânt. (recomandat);
- Număr de concurs, vizibil pe toată durata cursei (obligatoriu);
- Bidon/recipient hidratare (recomandat);
- Geacă impermeabilă de ploaie (recomandat în caz de vreme rea);
- • Bentiță/căciulă/șapcă (recomandat);
- Borsetă sau rucsac pentru hidratare (recomandat);
În cazul în care prognoza meteo indică vreme rea, organizatorul își rezervă dreptul de a solicita echipament obligatoriu comunicând ultimele informații cel târziu la ședința tehnică din seara premergătoare concursului care sunt schimbările și va verifica prin sondaj, înainte de start, respectarea echipamentului impus.
Recomandăm să aveți în bagajul dumneavoastră echipament de vreme rea pentru a nu fi surprinși de schimbări de ultim moment.
Lipsa unui element din echipamentul obligatoriu va conduce la interzicerea de a lua startul sau la descalificare, în cazul în care se observă pe traseu, de către arbitri/voluntari!
5. Informații diverse
- Declarația de responsabilitate (pe propria răspundere) se semnează online și la preluarea kiturilor de concurs;
- Revizuirea listei de participanți și validarea lor se va face în data de 30.08 între orele 16:00-20:00 și pe 31.08 între orele 07:00 – 11:30;
- Organizatorul poate acorda oricând wildcarduri unor sportivi recunoscuți care doresc să participe la competiție, peste cele 600 de locuri disponibile;
- După 27.08 nu se mai fac înscrieri online, pe mail sau prin telefon și nu rezervăm kituri pentru cei care promit să vină la concurs;
- Înainte, în timpul și după concurs se pot face fotografii și materiale video cu concurenții și spectatorii evenimentului. Prin înscrierea și participarea la cursă aceștia acceptă implicit că materialele pot fi folosite de către organizatori în realizarea de clipuri, colaje, cover-uri și/sau alte produse publicitare pentru promovarea concursului, a Fermei Dacilor și a partenerilor evenimentului. Există posibilitatea ca fotografii noștri oficiali să nu-i poată prinde în cadru pe toți participanții;
- Fotografiile si rezultatele de la Dac Warrior reprezintă documente cu caracter public și pot fi folosite în demersuri statistice, jurnalistice, de cercetare fără acordul prealabil al participanților;
- Toți participanții sunt obligați să prezinte un act de identitate în momentul ridicării kitului și să fi semnat declarația de responsabilitate (pe propria răspundere) electronic/online. Prin înscrierea la această competiție, concurenții acceptă automat regulamentul acesteia;
- Noutățile despre cursă le vom posta pe paginile noastre de Facebook si Instagram, așadar vă invităm să fiți la curent cu toate informațiile dând un Like paginilor de social media Dac Warrior. În săptămâna anterioară desfășurării cursei toți participanții cu adresa de email validă vor primi prin poșta electronică tot ceea ce trebuie sa știe despre concurs prin intermediul newsletter-ului oficial al evenimentului;
- Participanții/voluntarii care câștigă premii la extragere și nu sunt prezenți pierd premiile, la fel și câștigătorii curselor care nu participă la festivitatea de premiere (indiferent dacă premiul este în bani, echipament sportiv, produse sau vouchere).
- Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice înscrierea și participarea la competiție a sportivilor care au fost depistați pozitiv de către Agenția Națională Anti-Doping sau de oricare altă instituție anti-doping acreditată și apoi au fost sancționați, chiar dacă aceștia au terminat perioada de suspendare;
- Sportivii care au beneficiat de recompense financiare și care vor fi depistați pozitiv și apoi suspendați de către orice instituție anti-doping acreditată în următoarele șase luni de la finalul cursei se angajează să returneze premiile oferite pentru rezultatul obținut.
- Hărțile cu traseele din secțiunile aferente curselor sunt orientative. Ele vor fi comunicate și explicate detaliat în timpul ședinței tehnice din ziua competiției.
6. Anularea participării
- Dacă dintr-un motiv întemeiat doriți să anulați participarea la cursă vă rugăm să anunțați acest lucru la contact@dacwarrior.ro iar resursele noastre vor fi redirecționate eficient.
- Contribuția de participare la eveniment NU ESTE RETURNABILĂ și nu va fi considerată contribuție la un alt eveniment viitor organizat de noi.
- Excepție fac cazurile în care prezentați certificate medicale, foi de ieșire din spital, alte documente medicale care să dovedească incapacitatea de a participa. În aceste cazuri, înscrierea va fi reportată pentru ediția următoare a concursului.
- Totuși, aveți posibilitatea de a transfera locul altei persoane sau de a schimba traseul de concurs, trimițând un email de solicitare la contact@dacwarrior.ro până pe data de 23.08, ora 21:00. Sarcina de a găsi persoana către care veți face transferul intra în sarcina dumneavoastră.
- După 23.08 nici un alt fel de modificare nu va mai fi acceptată din motive organizatorice.